sâmbătă, 24 februarie 2018

Israel - primele impresii

In aceasta postare o sa va prezentam cateva informatii generale despre Israel si cum ne-am organizat pe cont propriu transportul intre aeroportul Ben Gurion, Ierusalim si Tel Aviv, dar si in interiorul celor doua orase. 
Unul dintre motivele pentru care am ales sa ne petrecem vacanta in Israel a fost ca am putut sa uitam pentru cateva zile de frigul din Romania si sa petrecem cateva zile din februarie intr-o zona insorita. Cu exceptia unei singure zile ploioase, temperaturile maxime resimtite au fost in jurul valorii de 20 de grade Celsius.
Din Bucuresti am zburat cu un low cost operat de Wizz Air pana in Ben Gurion, aeroport situat aproape de Tel Aviv, la o distanta care poate fi parcursa cu trenul in 10 minute. Biletul de avion, cumparat cu aproximativ 3 luni inainte, a costat in jur de 50 euro. Zborul a durat aproximativ 3 ore. 
Israel se afla la intersectia a 3 continente: Europa, Asia si Africa

Inainte sa ajungem in Israel am cautat informatii despre viza de intrare in tara si despre controlul de securitate de la plecare. Chiar daca din povestile altora am fi putut intelege ca este dificil de intrat si mai ales de iesit din tara, experienta noastra nu a fost deloc una negativa. La sosire, singurul control a fost cel al pasapoartelor, iar verificarea a durat destul de putin, comparabil cu majoritatea aeroporturilor prin care am mai trecut. Diferenta a fost ca nu am primit stampila cu viza in pasaport, dar am primit un tichet care a tinut loc de viza si pe care a trebuit sa il pastram pana la plecarea din tara. Acest tichet ne-a fost solicitat si la hotel la efectuarea check-in-ului. La plecare, controlul de securitate a constat intr-un interviu in care ni s-au pus cateva intrebari despre noi si despre ce am vizitat in Israel. In urma acestui interviu ti se lipeste un cod de bare pe spatele pasaportului. Importanta este cifra cu care incepe acest cod. In functie de prima cifra, pot avea loc sau nu controale suplimentare. Cifrele sunt de la 1 la 6, 1 fiind pentru localnici, 2 pentru turistii carora li se atribuie cel mai scazut risc de securitate si 6 pentru cei cu risc ridicat. In cazul nostru, pentru ca am primit un cod incepand cu cifra 2, nu a mai fost nevoie sa trecem prin alte filtre de securitate, cu exceptia celui de scanare a bagajelor, comun in toate aeroporturile. Din povestile spuse de altii, care au zburat cu alte companii aeriene, am inteles ca este posibil sa se efectueze control de securitate in Otopeni si, daca se considera necesar, sa fie verificate si bagajele.

Am hotarat sa petrecem vacanta in doua orase: Ierusalim si Tel Aviv. Prima oprire a fost in Ierusalim. Din aeroport am luat autobuzul 485 care are plecari din ora in ora. Biletul a costat 16 shekeli si l-am cumparat direct de la sofer. Calatoria a durat aproximativ 35 minute, iar statia in care am coborat se afla pe o strada paralela cu strada din fata autogarii centrale (Central Bus Station) din Ierusalim. Autobuzul este echipat cu incarcator USB si conexiune la internet prin WI-FI. 
Prin fata autogarii trece si tramvaiul 1 care ajunge pana aproape de una din intrarile in cetatea veche a Ierusalimului, Poarta Jaffa (Jaffa Gate). Pretul unui bilet este de 5,90 shekeli si poate fi achizitionat de la automatele din fiecare statie de tramvai. 
Puteti sa urmariti linia de tramvai ca reper pentru a ajunge in cetatea veche a Ierusalimului, daca vreti sa va plimbati si sa simtiti si mai bine atmosfera locului. Cand am ajuns noi erau spectacole pe strada (cantece si dansuri ale tinerilor localnici), iar piata principala, Mahane Yehuda Market era plina de turisti si localnici atrasi de aromele si diversitatea produselor expuse pe tarabele vanzatorilor.

Nu va asteptati la preturi mici, Ierusalim fiind un oras destul de scump. Sunt foarte multe supermarketuri mici in care o sticla cu apa de 1.5 litri costa intre 7 si 10 shekeli. Noi am gasit un singur supermarket mai mare unde pentru aceeasi apa plateai 12 shekeli pentru un bax de 6 sticle. 
In general, in alte orase, supermarketurile pot fi gasite usor pe Google Maps, dar in Ierusalim erau marcate pe harta foarte multe supermarketuri care, in realitate, erau doar niste magazine mici cu preturi ridicate si/sau cu un grad de curatenie care nu te incurajau sa cumperi mancare din ele. O prima parere despre dimensiunea unui supermarket va puteti face vizionand pozele atasate punctelor de pe harta, in caz ca exista.
Mancarea este la fel de scumpa, o portie de shaorma la lipie costa 45 shekeli, in majoritatea locurilor, si chiar si preturile la Mc'Donalds sunt mari, cel mai mic si ieftin hamburger fiind 8 shekeli.
Dar chiar si asa, am reusit sa gasim preturi mai ok pentru mancare in restaurantul Basti din Ierusalimul vechi, aproape de poarta Damasc (vis-a-vis de Patriarhia Armeneasca sau statiile 3 si 4 de pe Via Dolorosa) unde am platit doar 20 shekeli pe shaorma in timpul de happy hour (intre orele 17.00 - 20.00).
Transferul intre Ierusalim si Tel Aviv l-am facut tot cu autobuzul. Exista doua variante: autobuzul 405 care are statia finala in Tel Aviv Central Bus Station si autobuzul 480 care ajunge in Arlozorov Terminal. Ambele autobuze pot fi luate din autogara centrala din Ierusalim, de la etajul 3. Biletul costa 16 shekeli si se cumpara direct de la sofer, iar calatoria dureaza aproximativ o ora.
In Tel Aviv ne-am deplasat folosind autobuze locale, iar biletul pentru o calatorie costa 5,90 shekeli.
Pentru a ajunge din Tel Aviv in aeroport am ales sa mergem cu trenul pentru ca era mai simplu si  mai rapid. Cealalta varianta ar fi fost cu autobuzul, dar ar fi trebuit sa schimbam 2 autobuze si ar fi durat aproximativ o ora. Trenul poate fi luat din garile principale din Tel Aviv: Savidor Center, Tel Aviv Hashalom, Tel Aviv Ha'Hagana. Din Ha'Hagana biletul costa 13,50 shekeli, iar in 10 minute puteti ajunge la terminalul 3 al aeroportului Ben Gurion. Daca zburati cu Wizz Air, care pleaca de la terminalul 1, va trebui sa luati autobuzul aeroportului care face transferul gratis intre terminale.
Din pacate, noi nu am fost atenti in gara din Tel Aviv si ne-am urcat in trenul gresit. Am avut noroc si nu am pierdut avionul pentru ca am plecat cu 4 ore inainte spre aeroport, iar prima statie a trenului a fost la 10 minute. Zece minute care pareau ca nu se mai termina cand stiam ca mergem in directia gresita. Am ajuns in Lod Ganey-Aviv unde am mai asteptat inca o jumatate de ora pentru a lua trenul inapoi, pentru ca prin Lod Ganey-Aviv nu trecea trenul de aeroport. Dupa alte 10 minute de calatorit, am ajuns din nou in statia Tel Aviv Ha'Hagana de unde am plecat intial, iar de data aceasta am luat trenul corect. 
Pentru a nu lua trenul gresit cum am facut noi, urmariti panoul electronic unde sunt afisate trenurile. Trenul care ajunge la aeroport este anuntat si prin statie in limba engleza inainte de sosire, dar noi ne-am grabit si l-am luat pe cel dinainte. Trenurile trec la cateva minute distanta, asa ca e usor sa le incurci. In cazul nostru, trenul pentru aeroport ar fi trebuit sa plece la 6.39 din statie, iar la 6.37 a sosit celalalt tren despre care, in mod gresit, am presupus ca va pleca spre aeroport la 6.39.

Preturile despre care am vorbit mai sus sunt in shekeli, iar pentru a le putea compara, ar trebui sa stiti ca 1 shekel (moneda folosita in Israel) este aproximativ egal cu 1-1,1 Ron, sau ca 1 dolar este aproximativ egal cu 3,5 shekeli.

In articolele urmatoare vom scrie despre ce puteti vizita in Ierusalim si Tel Aviv, dar si despre cum puteti ajunge pe cont propriu la Marea Moarta.

Un comentariu: