Pelerinajul este, probabil, principalul motiv pentru care cele mai multe persoane aleg sa viziteze Ierusalimul. In acest articol puteti citi despre experienta noastra si despre cum puteti vizita locurile sfinte, pe cont propriu, fara sa fiti nevoiti sa platiti tururi organizate. Pentru niciunul dintre aceste locuri nu se solicita taxa de intrare dar exista numeroase agentii de turism sau ghizi locali care solicita sume mai mici sau mai mari doar pentru a-i plimba pe cei mai putin informati.
Puteti incepe plimbarea din varful Muntelui Maslinilor. In ciuda numelui, este mai degraba un deal, destul de usor de urcat. Cei cu dificultati de deplasare pot apela la un simplu taxi. Pentru tururile organizate, singurul transport oferit este pentru urcarea acelui deal, avand in vedere ca la coborare si in continuarea traseului, pe Via Dolorosa, deplasarea se face pe jos.
Despre Muntele Maslinilor este scris in Noul Testament ca fiind locul in care Iisus Hristos si-a petrecut ultimele noptii de dinaintea mortii Sale, dar si locul de unde s-a inaltat la cer la 40 zile de la Inviere. In prezent, pe munte exista mai multe biserici dedicate Inaltarii.
La poalele Muntelui Maslinilor se afla Gradina Ghetsimani si, in interiorul acesteia, Biserica Tuturor Natiunilor. Dupa cum este scris in Biblie, Gradina Ghetsimani este locul in care Iisus a fost arestat de catre soldatii romani dupa ce a fost tradat de Iuda.
Biserica Sfantului Mormant

De pe Muntele Maslinilor puteti avea o priveliste panoramica a vechii cetati a Ierusalimului, marginita de Zidul de Vest, care mai este cunoscut si ca Zidul Plangerii. Cupola aurie din imagine este denumita Dom of the Rock (Cupola Stancii) si este una dintre cele mai vechi si mai importante constructii islamice din lume. Aceeasi priveliste poate fi admirata si din interiorul bisericii Dominus Flevit, care poate reprezenta o prima oprire atunci cand veti incepe sa coborati muntele. In limba latina, numele "Dominus Flevit" inseamna "Domnul a Plans", iar biserica a fost construita in forma de lacrima pentru a aminti de lacrimile lui Iisus.
La poalele Muntelui Maslinilor se afla Gradina Ghetsimani si, in interiorul acesteia, Biserica Tuturor Natiunilor. Dupa cum este scris in Biblie, Gradina Ghetsimani este locul in care Iisus a fost arestat de catre soldatii romani dupa ce a fost tradat de Iuda.
La iesirea din Gradina Ghetsimani, va puteti indrepta catre cetatea Ierusalimului si, dupa o scurta distanta pe care o puteti parcurge mergand doar cateva minute, ajungeti la cea mai apropiata poarta numita Poarta Leilor (Lions' Gate).
Via Dolorosa (sau Drumul Crucii, cum mai este cunoscut de catre credinciosi) incepe la intrarea in vechea cetate a Ierusalimului, imediat dupa ce treceti prin Poarta Leilor si are 14 opriri (numite si statii), fiecare dintre ele marcate cu cifre romane si avand semnificatii biblice.

De-a lungul traseului pe care il veti parcurge, veti gasi indicatii referitoare la cele 14 statii de pe Via Dolorosa. Pentru inceput, la 1-2 minute de mers dupa ce intrati pe Poarta Leilor, in partea stanga a drumului veti gasi o legenda grafica pe zid.
Cele 14 statii si intamplarile biblice care au avut loc in acele locuri sunt :
I) judecarea lui Iisus de catre Pilat din Pont si condamnarea Lui
II) crucea este pusa pe umerii lui Iisus
Pe partea dreapta a drumului, vis-a-vis de locul cu cele 14 placute grafice veti gasi locul in care a fost in trecut curtea lui Pilat. Acolo va puteti opri pentru primele 2 statii si pentru a vedea o harta a traseului.

IV) intalnirea lui Iisus cu mama Lui
Unele dintre statii au doar marcaje pe zidurile cetatii, pentru altele fiind construite in timp biserici/capele care pot fi vizitate sau nu in functie de programul acestora.
Mergand pe Via Dolorosa, in dreptul primului viraj la stanga veti observa Biserica Armeneasca, iar pe zidul ce o inconjoara sunt marcate statiile III si IV. Pentru a vizita capela dedicata intalnirii lui Iisus cu mama Lui va trebui sa intrati in curtea bisericii, si sa coborati treptele din partea stanga. Acolo veti putea vedea imaginea ce reprezinta prima cadere a lui Iisus, langa care se afla un magazin cu suveniruri. Traversand si magazinul veti ajunge la capela din imaginea de mai jos.
V) Simon Crineanul il ajuta pe Iisus sa care crucea
VI) Veronica ii sterge fata lui Iisus
VII) locul in care Iisus cade pentru a doua oara
IX) locul in care Iisus cade pentru a treia oara
X) sosirea la Golgota (in prezent in interiorul Bisericii Sfantului Mormant) si dezbracarea lui Iisus de hainele Lui
XI) Iisus este batut in cuie pe cruce
XII) Iisus moare pe cruce
XIII) Iisus este dat jos de pe cruce
XIV) mormantul lui Iisus (in prezent in interiorul unui biserici in miniatura aflata in interiorul Bisericii Sfantului Mormant)
Ultimele 5 statii din Via Dolorosa sunt in interiorul Bisericii Sfantului Mormant. Va recomandam sa o vizitati dimineata sau dupa-amiaza, spre ora de inchidere pentru ca este mai putin aglomerat. Cei care fac excursii organizate cu autocarul ajung aici in jurul pranzului, asa ca atunci e perioada in care cu greu va puteti strecura prin multime.
Deasupra micii bisericute a fost lasata o gaura in tavan prin care se spune ca ar intra Lumina Sfanta a Invierii in timpul ceremoniei de aprindere a lumanarilor de Paste.
Alte articole pe care le-am scris despre Israel : Israel - primele impresii (contine inclusiv detalii despre cum am ajuns in Ierusalim si Tel Aviv folosind transportul in comun), Israel - Marea Moarta si despre experienta de turist in Ierusalim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu